Patronii și asociații vor putea scoate dividende din firme trimestrial

dividende3

 

Societățile vor putea distribui trimestrial dividendele către acționari, la valoarea lor întreagă pe perioada respectivă, potrivit unei inițiative legislative care a fost aprobată de Senat. În prezent, dividendele pot fi primite de acționari abia la jumătatea anului viitor. Noile amendamente schimbă inclusiv documentele necesare care permit luarea de dividende.

Proiectul a fost modificat recent de către comisia pentru buget-finanțe din Senat, iar dividendele ar putea fi distribuite opțional trimestrial în baza balanței de verificare și nu cea contabila:

“Repartizarea profitului se inregistrează în contabilitate pe destinații, trimestrial și dupa aprobarea situațiilor financiare anuale, astfel:

  1. a) în cursul exercițiului financiar opțional până la 100% din profitul contabil net realizat trimestrial, din care se scad orice sume reportate și sume depuse în rezerve în conformitate cu cerințele legale sau statutare, respectiv pe baza balanței de verificare. Această repartizare a profitului se efectuează pe baza aprobării Adunării Generale a Acționarilor sau Asociaților, după caz;
  2. b) după aprobarea situațiilor financiare anuale cu regularizarea sumelor repartizate în cursul exercițiului financiar; dividendele repartizate și plătite în plus în cursul exercițiului financiar se returnează în termen de 60 de zile de la data aprobării situațiilor financiare anuale”, potrivit noii prevederi introduse în proiect.

 

Astfel, va exista în continuare și posibilitatea repartizării profitului după aprobarea situațiilor financiare, însă se va face, practic, o regularizare a sumelor repartizate în cursul exercițiului financiar. Dividendele vor fi distribuite asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, adică la fel ca acum, însă opțiunea de plată trimestrială în cursul anului se va face în baza regulilor stabilite de adunarea generală a asociaților sau de legile speciale, acolo unde este cazul.

 

În prezent, repartizarea profitului se face abia după aprobarea situațiilor financiare anuale, dividendele putand fi incasate efectiv dupa depunerea bilantuluiDin această cauză, unii dintre oamenii de afaceri se angajează în propriile firme, pentru a obține venituri salariale, pentru a avea și o sursă de venit o dată pe lună. Daca propunerea legislativă va ajunge lege, acesti oameni de afaceri ar putea să-și diminueze salariul lunar, pentru că vor putea scoate bani din firmă, sub forma dividendelor, mai des decât până acum.

Avantajul veniturilor din dividende este impozitare mai redusă decât la salarii. În anul 2017, impozitul pe dividende este de 5%, în timp ce la salariu este de 16%.

Distribuirea anticipată a unei cote a profitului, sub formă de dividende, pe parcursul anului fiscal, este o  măsură legislativă  care ar putea mulţumi mai multe categorii de beneficiari:

– Statul – distribuirea dividendelor în avans ar aduce câştiguri, în avans, pentru bugetul de stat, plata dividendelor  ar aduce la buget  încasări din plata impozitelor pe dividende, în cursul anului fiscal. Statul ar încasa impozit pe dividende din profitul trimestrial pentru anul în curs, pentru care, în prezent, este  nevoit să aştepte până anul următor.

– Asociatul – va beneficia pe parcursul anului de rezultatul muncii prestate, şi nu începând cu anul fiscal următor. Ridicarea dividendelor în cursul anului fiscal înseamnă plăţi mai dese către antreprenori, respectiv o sursă de venit pentru antreprenori, trimestrială şi nu anuală.

- Măsura îşi propune şi eliminarea diferenţelor de tratament legislativ distict privind asociaţii vs categoriile de realizatori de venituri. Spre deosebire de asociaţi (proprietari de societăţi care obţin profit), categorii precum PFA, PFI, CMI, SCA, etc beneficiază în cursul anului fiscal de veniturile înregistrate.

 

 

Surse: profit.ro, avocatnet.ro, startupcafe.ro

bannerT