De la ce data vei aplica sistemul Split TVA daca inregistrezi datorii la plata TVA in 2018?

7339-1200x700

 

Incepand cu anul 2018, sistemul split TVA a devenit obligatoriu doar pentru firmele in insolventa si cele care inregistreaza datorii la plata TVA, peste un anumit plafon.

Potrivit normelor in vigoare, mecanismul platii defalcate este obligatoriu pentru firmele care:

-la finele anului 2017 au datorii la plata TVA mai mari de 15.000 de lei (firme mari), 10.000 de lei (firme medii), 5.000 de lei (firme mici si persoane fizice), daca acestea nu sunt achitate in ianuarie 2018;

-incepand de la 1 ianuarie 2018 au datorii la plata TVA mai vechi de 60 de zile de la scadenta mai mari de 15.000, 10.000, respectiv 5.000 de lei;

-se afla sub incidenta legislatiei insolventei.

Firmele care vor inregistra datorii la plata TVA de-acum inainte vor aplica mecanismul platii defalcate a TVA de la data de 1 a celei de-a doua luni urmatoare celei in care termenul de 60 de zile lucratoare de la scadenta a fost indeplinit.

Astfel  ca operatorii economici ce au inregistrat datorii mai mari decat respectivele plafoane la 31 decembrie 2017 si nu vor achita TVA scadenta pana la 31 ianuarie 2018 vor aplica sistemul split TVA incepand cu 1 martie 2018.

Contribuabilii ce nu aplica sistemul, dar care vor inregistra datorii la plata TVA pe parcursul anului 2018, vor avea la dispozitie 60 de zile lucatoare de la scadenta pentru a achita TVA restanta. Daca nu vor efectua plata nici in aceasta perioada de gratie, companiile vor fi inregistrate in sistem incepand cu data de 1 a celei de-a doua luni urmatoare celei in care s-a implinit termenul de 60 de zile lucratoare de la scadenta.

Concret, sa luam exemplul TVA-ului aferent lunii martie 2018, care va avea scadenta la 25 aprilie 2018. Daca acesta nu va fi achitat pana cel tarziu la 23 iulie 2018, atunci cand s-ar implini termenul de 60 de zile lucratoare de la scadenta, iar suma suma datorata va depasi plafoanele stabilit prin actul normativ, contribuabilul va aplica sistemul split TVA incepand cu 1 septembrie 2018, adica la data de 1 celei de-a doua luni urmatoare celei in care termenul de 60 de zile lucratoare de la scadenta s-a implinit.

In ceea ce priveste firmele aflate sub incidenta legislatiei insolventei la final de 2017, acestea vor intra in sfera de aplicare a mecanismului platii defalcate a TVA la 1 martie 2018. Totodata, persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA ce vor intra in sfera legislatiei privind insolventa pe parcursul lui 2018 au obligatia sa notifice ANAF pana pe data de 1 a lunii urmatoare intrarii in insolventa, urmand sa aplice sistemul in cel mult trei zile de la depunerea notificarii. In cazul nedepunerii unei notificari in acest sens, Fiscul va inscrie din oficiu respectiva persoana impozabila in Registrul persoanelor care aplica plata defalcata a TVA, cand va constanta ca respectiva este in insolventa.

Desigur, pot exista si firme care sa opteze benevol pentru aplicarea sistemului, fara a avea o asemenea obligatie. In cazul acestora, inregistrarea in Registrul persoanelor ce aplica plata defalcata a TVA se va face in termen de trei zile de la data depunerii unei notificari in acest sens.

Surse: www.avocatnet.ro, www.bugetul.ro, www.capital.ro.

bannerT